Cum depasim frica si temerile | Frica la copii


Cum depasim frica si temerile

Sentimentul de siguranta

      Unui copil i se face frica, atunci cand circumstantele ii scapa de sub control, ori in cazul in care nu intelege anumite lucruri sau evenimente si simte ca siguranta sa este in pericol. Pe parcursul dezvoltarii si cresterii, copilul trece prin mai multe momente cand sentimentul de siguranta ii este pus la incercare.
      Desi ne consideram o societate avansata, multi copii inca se confrunta cu o izolare profunda si chiar cu situatii in care viata le este pusa in pericol. Deteriorarea sentimentului de siguranta este, de asemenea, amplificata de duritatea, amenintarile si violenta frecvent intalnite in filme, desene animate si basme.
      A ajuta un copil sa-si elibereze temerile si sa-si depaseasca frica poate fi un lucru destul de dificil, insa, cu rabdare si perseverenta poate fi indeplinit.

Pretexte pentru a elibera sentimentele de teama

      In situatiile in care se instaleaza teama, copilul se va simti neputincios si lipsit de putere. Pentru a-si elibera in conditii de siguranta sentimentul de teama, copilul isi leaga acest sentiment de un pretext care este obisnuit si banal. In acest fel, copilul transforma aceste sentimente in ceva ce nu mai reprezinta o amenintare reala.
      Cand copilul creste, teama apare mai intai sub un pretext, apoi sub un altul si va persista in conditiile in care copilul nu primeste ajutorul de care are nevoie. Copilul este gata sa-si elibereze sentimentele de teama, atunci cand simte ca are un ajutor de nadejdie care sa-l ajute in lupta sa cu frica.
      De exemplu, un copil care a petrecut o saptamana intr-un loc izolat, cand ajunge adult, poate ajunge in situatia de a nu indrazni sa-si duca familia la o scurta plimbare in padure, deoarece este temator fata de zonele nelocuite.

Frica luata in ras

      Jocul poate ajuta copiii sa-si depaseasca temerile. Acest lucru se realizeaza prin interventia unui adult care este dispus sa faca orice ii cere copilul pe parcursul jocului. Trebuie sa observati ce ii face placere copilului si sa-l incurajati sa desfasoare activitatile care ii plac. In acest timp, incercati sa luati in cadrul jocului rolul cel mai putin important.
       In cazul in care copilul dumneavoastra se preface ca merge la locul de munca, va veti preface ca plangeti si il rugati sa nu mearga. Daca copilul dumneavoastra vrea sa joace sah, incercati sa-l stimulati si sa-l puneti in diverse situatii, insa, pentru a-l incuraja, pierdeti de cele mai multe ori jocul. In cazul in care copilul dumneavoastra doreste sa sara in pat, lasati-l sa sara, insa, solicitati-i sa faca acest lucru cu atentie si priviti-l admirativ pentru a stii ca sunteti incantat de felul in care sare.
      Teama copilului va fi eliberata in timp ce jucati aceste jocuri in care el are rolul principal, iar autoritatea parintelui se face mai putin simtita. Cu cat se va juca si va rade mai mult copilul isi va lasa la o parte temerile.

Frica exprimata prin plans, tremurat si sudoare

       In cazul in care copilul este acaparat de temerile sale, sentimentul de teama va fi mult mai profund. Depinde de dumneavoastra ca si parinte sa-i oferiti caldura, suport si increderea de care are nevoie.
      Pentru a-si putea impartasi temerile, copilul trebuie sa le simta prezenta. Discutati despre temerile lui si conduceti jocul sau discutia spre acea situatie care-i provoaca frica, pentru a-l determina sa vorbeasca despre ceea ce simte. Cand va incepe sa planga si sa simta frica, dumneavoastra veti fi acolo pentru a-i acorda sprijinul necesar si ii veti putea spune: Sunt aici cu tine si nu plec nicaieri, Eu sunt aici si nu voi pleca, Totul e OK sau Am vazut cat iti e de greu sa te confrunti cu acest lucru, eu voi fi alaturi de tine mereu, sunt aici pentru a avea grija de tine.
      Este foarte probabil ca in aceste situatii, copilul dumneavoastra va protesta si este foarte probabil, sa va solicite sa plecati de acolo. Daca plecati sau faceti ceea ce va spune, nu va reusi sa-si depaseasca temerile. Trebuie sa fiti convinsi ca lupta impotriva fricii, avandu-va alaturi, nu va face decat sa-l ajute.
      Stati cu un copil ingrozit atata timp cat este nevoie. Cu cat veti fi mai increzator si mai atent cu copilul cu atat mai repede sentimentul de teama ii va disparea. Aceasta lupta cu teama, starea de plans si tremurat poate dura chiar si o ora. Daca se poate, stati cu copilul pana cand el isi da seama ca este in siguranta in bratele dumneavoastra si ca totul este bine. Cand se va ajunge la acest punct, el se va relaxa, sau poate va plange profund, apoi, probabil, va rade si va sta cuibarit in bratele dumneavoastra pentru o buna bucata de vreme. Comportamentul lui se va schimba semnificativ dupa aceasta eliberare emotionala profunda.


Piticul Vesel - Magazin pentru copii